In fiecare dimineata merg la slujba cu metroul. Fetele incrancenate ale calatorilor ma dezechilibreaza si imi pierd linistea interioara dupa numai doua statii. Pana la Unirea sunt deja usor febril, enervat, obosit. Privirile femeilor, pe care le caut dar nu le pot infrunta, ma deranjeaza si ele, chinuindu-mi timiditatea. Astfel ajung sa calatoresc pana la Piata Romana intr-o stare de disconfort si imi incep ziua sub influenta stresului.
Ca sa controlez cumva toata negativitatea asta pe care nu ma pot abtine sa o resimt direct mi-am propus un joc, gandit ca sa imi redea linistea. M-am hotarat sa port cu mine un mar. Atunci cand stau jos il voi tine intre palme. Iar cand voi sta in picioare in voi tine in mana, in buzunar. O sa fac asta timp de o luna, in timpul calatoriei spre si dinspre serviciu. La final voi manca marul daca o sa mai fie comestibil si jocul meu va lua sfarsit. Am inceput pe 24 martie.
25 martie
27 martie
7 aprilie
18 aprilie
In timpul calatoriilor cu metorul, am lovit marul scotandu-l si punandu-l la loc in geanta. In locurile respective a inceput incetul cu incetul sa se vestejeasca. In ultimele zile in care l-am purtat dupa mine se chircise si pe-o parte era putrezit destul de rau, incat am renuntat sa il mananc la sfarsit. M-am oprit cu aproape cu o saptamana mai devreme de termenul pe care mi-l propusesem, pentru ca am plecat din tara.
Nu am fost mereu consecvent. In ziua de 3 aprilie de exemplu, l-am uitat acasa. Si mi-ar fi fost util sa ma fi gandit si la faptul ca de multe ori intalnesc oameni pe care ii cunosc in metrou. Poate ar fi fost bine sa imi fi propus sa nu mai tin marul in mana atunci cand aveam cu cine vorbi. Cu toate astea, a fost un exercitiu de autodisciplina interesant. De multe ori m-am bucurat si de absurditatea situatiei, amuzandu-ma in tacere de enormitatea gestului meu zilnic.
